Reteta de tort insiropat cu crema si nuci este un desert delicios! Va invit sa o incercati si va urez pofta buna!

TORT CU CREMA SI NUCI INSIROPAT

  • Dificultate: Medie
  • Portii: 10-12 portii
  • Te invit sa incerci reteta si astept impresiile tale! 🙂

Ingrediente necesare la reteta de tort cu crema si nuci insiropat

pentru tort cu crema si nuci insiropat:


6 oua
1 cana zahar
1 cana faina
300 ml lapte
100 g unt
1 praf de copt
1 plic Crema de tort cu gust de vanilie (minim 120 g)
2 maini nuci tocate
1 lingura cacao
arome
Pentru sirop:
300 g zahar
300 ml apa
1 plic ness

Mod preparare:

Acest tort cu crema si nuci insiropat este usor de preparat si foarte, foarte bun. Iubitorii de prajituri cu nuca il vor adora!

Separi galbenusurile de albusuri. Cu mixerul bati albusurile, cu jumatate cana de zahar, pana nu mai simti zaharul.

Cealalta jumatate de cana de zahar o pui pe foc cu 2 linguri de apa si amesteci continuu pana se topeste zaharul. Opresti focul, lasi 1 minut sa se raceasca putin si, in fir subtire, torni siropul in albus in timp ce mixezi. Omogenizezi bine.

In alt bol amesteci galbenusurile cu un praf de sare si cand si-au schimbat culoarea, le pui peste albusuri treptat si continui mixatul. Adaugi praful de copt, aromele si faina si mai mixezi pana se omogenizeaza totul foarte bine.

Iei o forma detasabila, o ungi cu unt, pui hartie de copt, presezi si o intorci pe partea cealalta. Pui compozitia si in cuptorul cald bagi tava la copt. Este gata cand se rumeneste deasupra.

Cand tortul este la copt prepari siropul astfel: pui apa la fiert, adaugi zaharul, amesteci si il lasi sa fiarba pana se leaga. Opresti focul si apoi adaugi pliculetul de ness.

Prepari crema: pui laptele rece, de la frigider, adaugi in el praful de crema si untul taiat felii. Aduci la foc si amesteci pana crema se ingroasa si o dai deoparte.

Scoti forma detasabila, tai blatul in doua parti egale, le desfaci si pe platou asezi partea care a fost pe fundul tavii. O insiropezi, timp in care pui cateva linguri de sirop si pe partea cealalta de blat, ca sa se insiropeze si aceasta.

Pui jumatate din crema pe blat, apoi pui jumatate din cantitatea de nuci pe care le presezi putin cu o spatula pentru a se lipi de crema si vii cu a doua parte de blat. Insiropezi tortul pe deasupra, din mijloc catre margini. In crema ramasa adaugi lingura de cacao si o incorporezi bine. Imbraci tortul cu crema cu cacao, nivelezi atat pe deasupra cat si pe lateral, pui restul de nuci peste tot, presandu-le cu o spatula pentru a se lipi si ele de crema.

Acest tort cu crema si nuci insiropat este gata, iar cine doreste mai poate rade ciocolata pe deasupra. Tortul se lasa la rece inainte de a fi servit.

POFTA BUNA!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top