Lasagna cu carne de vita

LASAGNA CU CARNE DE VITA

  • Dificultate: Mare
  • Portii: 6 portii
  • Te invit sa incerci reteta si astept impresiile tale! 🙂

Ingrediente necesare la reteta de lasagna cu carne de vita

pentru lasagna cu carne de vita:


1 cutie paste lasagna
400 g carne tocata
1 cutie rosii cubulete
1 ceapa mare si 1 morcov
3 linguri ulei de masline
4 catei de usturoi
2 oua si 2 linguri iaurt, 2 linguri de cascaval ras, 1/2 pachet de unt, 3-4 linguri faina, 1/2 litru de lapte, 1/4 lingurita nucsoara, sare, piper, jumatate lingurita salvie, jumatate lingurita rozmarin, cateva frunze de busuioc proaspat

Mod preparare:

Lasagna este un preparat italian care a intrat rapid in meniurile restaurantelor si in casele noastre, fiind foarte apreciat.

Toci ceapa, dai morcovul pe razatoare, strivesti usturoiul si apoi il toci. Pui uleiul intr-o tigaie si le calesti pe rand, fara sa le scoti. Adaugi carnea si amesteci in continuu. Pui salvia si rozmarinul, piperul, sarea, 3/4 din cutia de rosii cubulete si peste toate adaugi un pahar cu apa si lasi sa fiarba pana scade bine (amestecand permanent pentru a nu se lipi).

Faci sosul bechamel: intr-un vas pe foc pui laptele, adaugi untul (fara o lingura pe care o pastrezi) si faina in asa fel incat sa nu apara cocoloase. Pui nucsoara, sare si piper.

Iei tava in care vei face lasagna si o ungi cu lingura de unt pe care ai oprit-o.
Pe foc, pui un vas cu apa si un praf de sare, lasi sa fiarba si oparesti foile de lasagna astfel: 3 sau 4 foi, atat cat incap in tava, pe un strat, le oparesti, una cate una, nu mai mult de 1 minut. Le asezi in tava unsa, peste ele pui un strat cu amestecul de carne preparat in tigaie si un strat cu sos bechamel. Vii apoi cu urmatorul strat din foi de lasagna oparite una cate una si repeti straturile pana se termina carnea.

In bechamelul care a ramas sau il opresti pentru foile de deasupra, bati ouale cu iaurtul si cascavalul.
Ultimul strat trebuie sa fie de paste, pe care pui bechamelul cu cascavalul, iaurtul si ouale si deasupra tuturor pui rosiile oprite (1/4 de cutie).
Se baga la cuptor cu o folie de staniol deasupra pentru 40 de minute, iar dupa expirarea timpului scoti folia si mai lasi 15-20 minute, in functie de cuptor.

Se orneaza cu frunze proaspete de busuioc.

Lasagna cu carne de vita este gata. Pofta buna!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top