- Dificultate: Mare
- Portii: 6-8
Ingrediente necesare la reteta de musaca de vinete, cartofi si carne tocata
pentru musaca de vinete, cartofi si carne tocata
900 g carne tocata
3 vinete potrivite
4 cartofi mai mari
2 cepe
2 catei de usturoi
4 linguri de ulei
1 lingura patrunjel tocat
1 lingura bulion
1 lingurita boia de ardei dulce
3 oua
200 g smantana groasa
1 cutie rosii cubulete
sare si piper
Mod preparare:
Aceasta reteta de musaca de vinete, cartofi si carne tocata desi nu este usor de preparat, este foarte, foarte gustoasa si te invit sa o incerci!
Pui pe foc o oala cu 3 l de apa si cu un praf de sare. Cureti vinetele de coaja, le tai capetele si le portionezi in rondele a cate 5-6 mm. Cand apa fierbe, scufunzi rondelele de vinete pentru 4 minute, stand permanent langa ele si intorcandu-le des. Le scoti, le pui intr-o strecuratoare si le lasi de o parte.
Cureti cartofii de coaja si ii tai si pe ei tot rondele. Intr-o tigaie pui uleiul si prajesti rondelele de cartofi cate jumatate de minut pe fiecare parte. Ii scoti intr-un vas, le pui un praf de sare si ii lasi.
Carnea tocata o amesteci cu bulionul, patrunjelul, ceapa, usturoiul (tocate si ele), sarea si piperul. In uleiul care a ramas de la cartofi pui carnea si o prajesti 2 minute pe o parte, 2 pe cealalta, amestecand mereu sa-si schimbe culoarea spre alb. Bati 1 ou si, cand carnea nu mai este asa de fierbinte, il amesteci in ea.
Intr-o tava mai inalta, de cca 7-8 cm, pui primul strat de vinete, apoi un strat de carne, peste ea rosiile tocate cubulete, apoi un strat de cartofi, iar rosii, iar carne si restul rondelelor de vinete si cartofi le combini formand ultimul strat.
Bati cele 2 oua cu smantana si cu lingurita de boia, le distribui uniform deasupra, pe toata suprafata si scuturi foarte bine vasul. Daca ai capac, il pui, daca nu, acoperi vasul cu o folie si il introduci in cuptorul incins, pentru 1 ora.
Dupa ce au trecut 45 de minute, ridici capacul sau folia si controlezi daca mai este sos sau nu. Daca mai trebuie, completezi cu putina apa. Restul de 15 minute, lasi vasul neacoperit!
Delicioasa musaca de vinete, cartofi si carne tocata este gata cand este frumos rumenita deasupra.
POFTA BUNA !