- Dificultate: Medie
- Portii: 4-5 portii
Ingrediente necesare la reteta de Ardei umpluti
pentru Ardei umpluti:
600 g carne de porc tocata
8-10 ardei grasi
300 g rosii
150 ml ulei
2 linguri bulion
1 ceasca de orez
1 ou
patrunjel verde
sare, piper
Mod preparare:
Va prezint reteta mea de ardei umpluti si va propun sa incercati, asa cum fac si eu cateodata, sa umpleti si dovlecei si cartofi si rosii.
Amesteci orezul cu carnea, oul, 1 lingura de bulion, patrunjelul verde tocat marunt si potrivesti gustul cu sare si piper.
Speli ardeii, ii cureti si tai capacele. Tai 8-10 felii dintr-o rosie mare, cate una pe post de capac pentru fiecare ardei umplut.
Intr-o cratita de marime potrivita, pui uleiul, adaugi bulionul ramas, apoi rosiile decojite si tocate marunt si amesteci continuu pana obtii un sos gros, pe care il condimentezi.
Umpli ardeii cu amestecul de carne, ii asezi intr-un vas si adaugi apa pana la jumatatea lor.
Adaugi sosul din cratita, pui capacele din felii de rosii si dai la fiert pana gusti si sunt fierte si carnea si ardeii.
Reteta de ardei umpluti este gata. POFTA BUNA!